Posturi vacante
Stimați pacienți și colegi cu referire la infecția prin Covid-19 la care se atestă peste tot în lume, dar și la noi, o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri în ultimele săptămâni, administrația IMSP SR Glodeni vine cu niște explicații care să ne ajute pe toți.
De ce se întâmplă?
Covid-19, după cum ținem minte din pandemie, dar și după, se manifestă prin valuri de creștere și coborâre a incidenței. De obicei creșterea maximă a infecțiilor respiratorii virale se atestă în sezonul rece, cu excepția Covid-19 care a înregistrat creșteri și vara. În ultimele săptămâni, în SUA, s-au detectat câteva subvariante Omicron dominante, puțin mai contagioase decat altele. De asemenea, creșterea este explicată prin creșterea numărului de călătorii în august, lună de vacanță, fapt ce asigură transmiterea mai rapidă a infecției. Dar, totuși, per general, infecția se menține sub control și la un nivel jos de incidență.
Cum ne comportăm?
Chiar dacă nu are o acuratețe de 100%, faceți testul screening rapid Covid-19 și consultați un medic. Testele sunt realizate gratuit în instituțiile de medicină primară și unitățile de primiri urgente ale spitalelor. Chiar dacă carantina este anulată, recomandăm bolnavilor să evite contactul cu persoanele în vârstă, imunocompromise și cu boli cronice, care sunt mult mai vulnerabile, în special cât persistă febra și este prezentă simptomatica virală pronunțată. Răspândirea oricărei boli infecțioase poate fi redusă prin izolarea sursei/comportamentul social corespunzător.
Rămâneți acasă dacă sunteți bolnav și urmați recomandările medicului.
Dacă călătoriți, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, purtați mască în spații închise și aglomerate.
Țineți minte regulile de aur:
- Păstrați distanța.
- Spalati-vă mâinile cât mai frecvent cu săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de alcool.
Aveți grijă de sănătatea dvs și celor dragi.
În Republica Moldova în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate 1710 cazuri de Covid-19, din ele 144 - în regiunea transnistreană în comparație cu 97 în luna iunie. Total infecții acute ale căilor respiratorii superioare în aceeași perioadă au fost înregistrate 9276.
--
IMSP ”Spitalul Raional Glodeni”str. Moldova, 29, or. Glodeni, MD-4901 Tel. 0249-22-448, fax. 0249-22963